Am cunoscut iarna această, în autogară, un om cu totul deosebit. El se numea (mai mult decât sugestiv, dar nu cu sens peiorativ) Ţăranu. A venit umil la doamna de la agenţia de bilete şi i-a cerut să sune la un număr de fix şi să o anunţe pe soţia sa că va ajunge în seara aceea la ora 7 şi că doreşte să-l aştepte într-un anumit loc. În acel moment, mi se părea singurul om din lume care nu avea telefon mobil. Şi nu avea nu pentru că l-a pierdut sau pentru că i-a fost furat, ci pentru simplul fapt că nu avea nevoie.