Florin şi Lăcrămioara Niniță sunt nevăzători din naştere. În rest, sunt o familie cu probleme obişnuite: rate la bănci, planuri de vacanţă, sunt căsătoriţi de peste 10 ani… „Poate a fost greu la început, dar nu imposibil”, spune Lăcrămioara. În casa lor, toate lucrurile sunt puse într-o ordine doar de ei ştiută. „Când spălăm ceva, de exemplu, simţim la mâna dacă este curat sau nu, pentru că s-a inventat mizeria în Braille”, glumeşte Florin.
În campusul studenţesc „Gaudeamus” din Iaşi, containerele atrag zilnic o mână de oameni care-şi încearcă norocul. Scormonind printre resturile altora, îşi povestesc viaţa cu seninătate, pentru că ocupaţia lor „de criză” îi ţine la limita dintre cerşetorie şi onoarea omului care munceşte. Nu-şi plâng de milă, însă regretă alegerile făcute în viaţă.
Pentru unii, viaţa pe stradă înseamnă deznădejde şi timp pierdut. Pentru ei însă, acest trai înseamnă un mod de supravieţuire şi „adevărata experienţă de viaţă”. Prea ruşinaţi sau prea orgolioşi ca să ceară sau să accepte ajutorul celor din jur, ei se mulţumesc cu ceea ce alţii consideră nefolositor. Singurul lor prieten adevărat este „buzunarul atunci când e plin”, iar singurul act este „buletinul de stradă”.
