110 abilități pentru performanță în comunicare și public speaking

Ce pot face pentru a comunica eficient? Cum îmi pot dezvolta abilitățile de public speaking? De ce nu reușesc să vorbesc perfect în fața oamenilor? Aceste sunt doar câteva dintre întrebările pe care le aud extrem de des din partea oamenilor preocupați de felul în care comunică. Răspunsul însă poate fi mai simplu sau mai amplu, în funcție de cât de profundă este căutarea.

David JP Phillips este un speaker internațional, autor, trainer și autoritate globală în vorbirea în public, care a studiat aproximativ șapte ani și peste 5000 de vorbitori în public și a reușit să concentreze 110 abilități care susțin comunicarea eficientă (vezi Matricea 110 STEPS OF COMMUNICATION). Fie că avem în vedere comunicarea verbală, nonverbală sau paraverbală, toate aceste abilități se pot antrena și dezvolta individual și în lanțuri interconectate, aducând îmbunătățiri semnificative oricărui tip de comunicare cu publicul.

Despre inteligența comunicațională

Fiecare dintre noi își dorește să fie inteligent; sau cel puțin de la premisa aceasta îmi doresc să plec în abordarea noului concept. Astăzi suntem din ce în ce mai aproape de aprofundarea mai multor tipuri de inteligență, descoperind inteligența emoțională, inteligența socială sau inteligența spirituală. Dar dacă în această listă omitem să cercetăm un tip de inteligență care este cel puțin la fel de importantă, ba chiar poate fi un liant între ele și chiar are vocația de a le potența pe toate celalte? Dacă tocmai pentru că are în centru o acțiune pe care o facem natural (fără să învățăm neapărat foarte multe despre acel CUM, ci mai degrabă despre CE), suntem tentați să scăpăm din vedere un concept holistic important? Întrebările acestea pot avea un răspuns mai amplu sau mai simplist, în funcție de cât de mult dorim să aprofundăm domeniul.

Cum îți transformi viața prin obiceiuri mici, dar sigure

Ai simțit vreodată că ești blocat? Ai încercat să faci schimbări în bine și ai eșuat? A încerca să obții rezultate diferite cu aceeași strategie poate fi o definiție a nebuniei, așa că e nevoie de o abordare diferită și de o strategie nouă. Pe scurt, alternativa propusă se bazează pe obiceiuri mici (pași mărunți, dar zilnici) pornind de la premisa că a face puțin este infinit mai bine decât să nu faci nimic, iar a face câte puțin în fiecare zi are un impact mult mai mare asupra vieții tale decât să faci mult într-o sigură zi. Pare foarte simplu, chiar banal, dar te asigur că ideea din spate este cu adevărat revelatoare.

Decalogul Vorbitorului în public

  • Vorbitul în public este despre public, nu despre vorbitor! Încearcă să te gândești mereu la asta și vei avea un discurs de impact. Propune-ți să fii autentic, nu perfect!
  • Să nu uiți nicio clipă că trebuie să trezești interesul publicului încă de la început. De aceea, primele secunde sunt cruciale pentru a-i face pe oameni să fie atenți și implicați.
  • Spune o poveste, indiferent de felul în care o faci. Fă-i pe oameni să se identifice cu personajele tale și dă-le încrederea că pot reuși și ei!

Balada unui creier mic

Am cunoscut iarna această, în autogară, un om cu totul deosebit. El se numea (mai mult decât sugestiv, dar nu cu sens peiorativ) Ţăranu. A venit umil la doamna de la agenţia de bilete şi i-a cerut să sune la un număr de fix şi să o anunţe pe soţia sa că va ajunge în seara aceea la ora 7 şi că doreşte să-l aştepte într-un anumit loc. În acel moment, mi se părea singurul om din lume care nu avea telefon mobil. Şi nu avea nu pentru că l-a pierdut sau pentru că i-a fost furat, ci pentru simplul fapt că nu avea nevoie.

Cum să îți crești încrederea în tine însuți și să ai succes

De multe ori ai încercat să îți schimbi comportamentul, să gândești pozitiv sau să fii optimist, însă nu puține au fost cazurile în care ai renunțat sau ai spus că astfel de schimbări nu funcționează în cazul tău. O descoperire relativ recentă a unui chirurg estetician pare să arate că imaginea de sine este cheia personalității și comportamentului uman. Gândirea pozitivă funcționează într-adevăr doar atunci când corespunde imaginii personale. Cu alte cuvinte, dr. Maxwell Maltz susține că pentru a reuși un lucru, trebuie mai întâi să crezi în el, să ți-l imaginezi și să-l proiectezi asupra eului tău ca și cum el deja s-ar fi întâmplat cu succes. Dr. Maltz a remarcat că atunci când prin chirurgie estetică este corectată o desfigurare facială, intervine o schimbare psihologică majoră doar dacă există o corectură corespunzătoare a imaginii personale mutilate.Așadar, schimbarea pare să fie în primul rând una mentală. Dar despre ce schimbare este vorba?

Despre orientare, inactualități și relația cu Nevăzutul

V-ați întrebat vreodată care ar fi specificul unei persoane care a urmat o formă de învățământ teologic? Cred că un un absolvent de învățământ teologic devine posesorul unei busole, care îi indică mereu Răsăritul cel de sus. Mai presus de toate, Dumnezeu este orientare. Indiferent de vreme sau de vremuri, busola indică invariabil nordul. Pentru mine, nordul este Dumnezeu. De aceea, consider că primul lucru pe care mi l-a oferit studiile teologice au fost reperele, un ghid de căutare, o cale de urmat. În lupta cu superficialitatea, am pus bazele culturii interogativității. Pentru că e mai important să știi unde să cauți decât să crezi că ai găsit un adevăr universal fără să-l fi căutat vreodată, iar Platon spunea că a cunoaște înseamnă capacitatea noastră de a gândi într-un fel divin.

Despre superficialitate ca maladie a societății contemporane

Când vorbim despre superficialitate ne referim la un lucru care se produce la suprafaţă, fără să atingă miezul sau esenţa lucrurilor. Această abordare simplistă asupra vieții se opune gândirii profunde și presupune o percepție reducționistă asupra lucrurilor. E adevărat că omul a avut de luptat cu superficialitatea încă de la crearea sa. Omul superficial este, de fapt, omul jumătăților de măsură, iar orice lucru făcut pe jumătate nu este pe placul lui Dumnezeu.

Discursul motivațional al Bibliei

Fiecare ființă vie are un sistem de ghidare încorporat sau un mecanism de atingere a scopului, instalat de Creator pentru a ajuta la atingerea scopului, care în termeni largi înseamnă „viața“. La om, scopul „de a trăi“ înseamnă mai mult decât simpla supraviețuire, el având nevoi afective și spirituale pe care animalele nu le au. Mecanismul succesului îl poate stimula să găsească răspunsuri la diverse probleme, să inventeze, să scrie poezii, să conducă o afacere, să exploreze noi orizonturi în știință, să-și găsească liniștea sufletească și să-și dezvolte o personalitate mai complexă sau să atingă succesul sub orice altă formă de care este strâns legat în ideea de „a trăi“. Fiecare ființă umană în parte a fost concepută pentru succes de către Creatorul său. Totodată, fiecare ființă umană are acces la o putere mai mare decât cea de sine. Dumnezeu nu a creat o ființă model și nici nu a etichetat-o spunând „asta e“. Fiecare este un individ unic, așa cum fiecare fulg de nea este unic în sine.

Efectul Matei și cele 10.000 de ore de muncă pentru succes

„Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”

(Matei 25,29)

Cu toții apreciem succesul și ne gândim la persoanele care ajung să îl dobândească sub o anumită formă ca la niște oameni cu totul speciali, radical diferiți de oamenii obișnuiți care muncesc din greu. Și totuși, dacă modul în care percepem noi succesul este greșit?

Pentru orice propunere sau colaborare care ține de comunicare și domenii conexe, mă poți contacta fără ezitare!

Contact

Inteligența comunicațională reprezintă capacitatea de a gestiona comunicarea pentru a atinge un scop.

ADDRESS:

Piatra-Neamt

Phone:

+40740823278

E-mail:

mihai_parfeni@yahoo.com

Formular de feedback