Blog

Ca artist plastic, doctor în arte plastice şi decorative, art curator, preşedinte al Fundaţiei Ousider Art din România şi Ambasador Unesco, Laurenţiu Dimişcă reprezintă cu succes identitatea şi cultura poporului român pe tot mapamondul, „atât timp cât voi fi în viaţă ca artist şi cred că şi după”, aşa cum afirmă chiar el. Deşi se bucură de un renume internaţional, Laurenţiu Dimişcă îşi păstrează modestia şi naturaleţea, încercând să-şi continue proiectele cu un gram de nebunie, „în acelaşi timp cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ”.

Începând cu anul 1960, artistul plastic Mihai Agape a fost mereu prezent la diverse manifestări plastice pe plan local și national și chiar în străinătate. Lucrări semnate de pictorul nemțean (acuarelă, grafică cu penița, pictură în ulei) au ajuns mai cu seamă în colecții particulare, în număr de peste 900. A participat la 143 de expoziții colective și de grup și s-a bucurat de 21 de expoziții personale, atât în România, cât și în țări precum Germania, SUA, Israel, Belgia și Anglia. În perioada 1979-1988, ca membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a participat la numeroase expoziţii şi saloane de artă fotografică naţionale şi internaţionale şi la concursuri de artă cinematografică pentru amatori. Între anii 1976-1998, a condus cu rezultate notabile cercul de pictură-grafică al Clubului Copiilor din Piatra-Neamţ.

Se trezi din comă după o lungă perioadă de letargie psiho-somatică. Își amintește vag niște proiectanți cu degetele ca niște compasuri, niște mirosuri ciudate, o pereche de ochelari sfărâmați și… o explozie apocaliptică, care scufundă lumea în întuneric. Privi în jur și i se păru curios că nimeni nu-l bagă în seamă. I se spuse că-l cheamă Krypto, că nu mai are grupă sanguină, că poartă același număr la pantofi ca și ceilalți Krypto. Curios că nu mai putea să-și miște pleoapele. „Nu mai ai nevoie de umezeală oculară pentru că nu mai trebuie să simți”, veni răspunsul prompt al unui omuleț chel, livid și cu răceală pe buze.

De multe ori, când băteam mingea pe maidanul primăriei, scăpăm mingea, fără să ne dăm seama, peste gardul bătrânilor ce locuiau în împrejurimi. O întrebare necruţătoare era mereu şi mereu adresată nouă de câte o băbuţă îmbrobodită, ce ieşea la poartă sprijinită într-un băț: „Aşa vă învaţă la şcoală?” Spunea aceste cuvinte cu mult patos, convinsă fiind că orice atitudine necorespunzătoare este bazată pe o înţelegere greşită a regulilor învăţate la şcoală. E curios că nu ne întreba: „Aşa va învaţă acasă?” Dar oricum răspunsul era dinainte ştiut. Singurul scop era acela de a încerca măcar să ne facă să nu-i mai scuturăm prețioșii struguri cu mingea care, de multe ori, zbura parcă dinadins în vița-de-vie.

Dumitru D. Bostan s-a născut la 27 noiembrie 1962, în Piatra-Neamţ. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia artă monumentală-restaurare, profesori Simona Vasiliu-Chintilă şi Dan Mohanu și este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. După debutul expoziţional din 1986, participă la numeroase proiecte personale şi colective: Salonul Naţional de Grafică, Galeriile „Artexpo”, Bucureşti, 1996; Kunstschow Westerschouwen, Olanda, 1998 etc.

S-a întâmplat de curând să merg la un muzeu de istorie. Am remarcat imediat o mulţime de chestii greu de înţeles, dar şi o mulţime de oameni care parcă erau aduşi acolo cu forţa. Păreau obligaţi să privească exponatele şi era evident că nu mai aveau răbdare. Nu puteau înţelege cum au ajuns acolo şi se citea pe faţa lor că ceea ce căutau nu puteau găsi.

I se spune „poetul sanatoriului” deoarece a locuit o vreme la sanatoriul Bisericani, iar întreaga sa poezie este dominată de acest motiv. Faptul că a cunoscut moartea şi suferinţa de timpuriu l-a îndepărtat de frivolitate, superficialitate şi ironie, după cum spune chiar el. În ultimii ani a stat perioade îndelungate în străinătate, având posibilitatea de a scrie în „condiţii normale”. În urmă cu câteva săptămâni (ianuarie 2012) s-a întors din Elveţia, unde a stat şase luni şi a scris al doilea sau român, intitulat „Planuri de viaţă”. Acum lucrează la o carte de promovare a sănătăţii, „proiect unic în România”.

Te-ai întrebat vreodată de ce se vorbește mai mult despre cămăși decât despre șosete? Se pare că din același motiv pentru care se vorbește mai mult despre comportament decât despre gânduri: unele sunt private, celelalte sunt publice. În orice caz, cu toții ne dorim ca produsele sau ideile noastre să devină captivante, iar vestea bună este că viralitatea nu este înnăscută, ci se creează.