Ridicarea de biserici pe mormintele martirilor reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale credinţei creştine. Orice lăcaş de cult ortodox se bucură de prezenţa sfintelor moaşte în piciorul Sfintei Mese şi în Sfântul Antimis. Dar acest lucru rămâne necunoscut şi inaccesibil pentru majoritatea credincioşilor. Scopul scoaterii sfintelor moaşte spre închinare este acela de a face, cumva, vizibilă sfinţenia, spre folosul credincioşilor. Osemintele sfinţilor reprezintă dovada că ei au existat, şi existând, ne arată că sfinţenia este posibilă.

Din cauza păcatului strămoşesc, omul este înclinat să se iubească pe sine mai mult decât pe Dumnezeu. Cumpătarea îl ajută pe om să se preocupe de sine în mod dezinteresat şi să dobândească echilibrul fizic şi spiritual. Altfel spus, prin virtutea cumpătării se menţin în ordine afectele profunde, slujitoare ale vieţii trupeşti şi sufleteşti. Părintele Dorin Ploscaru, de la parohia Vaduri II din judeţul Neamţ, ne va vorbi în continuare despre cum putem dobândi şi păstra virtutea cumpătării în lumea de astăzi.

Diac. Dr. Adrian Sorin Mihalache este licențiat în matematică (1995) și în teologie ortodoxă (2002) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada 2001-2009 a urmat programe de master în filosofie, psihologie, fizică teoretică și teologie ortodoxă. Din anul 2011 este doctor în filosofie (magna cum laude) al aceleași universități, cu teza Dimensiunea cosmică a per-soanei (coordonată de prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei).

„Ce-i folosește omului dacă dobândește lumea, dar își pierde sufletul său?” (Marcu 8, 36). Iisus Hristos adresează mulțimii și apostolilor această întrebare retorică pentru a comunica ideea evidentă a importanței părții divine din om, aflată într-o permanentă legătură cu transcendența. Altfel spus, sufletul omului este cu mult mai presus decât materia, nimic din această lume neputându-l depăși sau înlocui. Chiar din secolul I d. Hr. se poate vorbi de un secularism primar, marcat de o lipsă acută a legăturii omului cu divinitatea. În această lume, mesajul Evangheliei a reușit să fie încununat de succes.

Despre persoana care a trecut la Domnul, în anul 2013, în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva, în timp ce se afla la rând pentru a se închina la sfintele moaşte, s-au spus multe în mass-media. Din păcate, cel mai adesea abordările presei au fost de natură să îndurereze şi mai mult familia doamnei Florica. Era, aşadar, o datorie morală ca, alături de alte forme de sprijin acordate, să o fie oferită familiei şansa de a relata cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile, oferind şi publicului posibilitatea de a cunoaşte povestea reală a celei care a ales să vină la Iaşi, deşi se ştia foarte bolnavă.

Atunci când ne referim la comunicare, trebuie să acceptăm faptul că stă la baza tuturor proceselor, interacţiunilor şi relaţiilor interumane. Termenul propriu-zis începe să fie utilizat în secolul al XIV-lea şi provine din latinescul communis, care arată „punerea în comun”, având înțelesul preliminar de a împărtăşi, a împărţi mai multora. „Comunicarea” (cu majusculă) este un proces continuu și dinamic, ce reprezintă vastul, necuprinsul fenomen în care trăim, la care participăm și care face parte din noi. Simplul fapt că individul devine conștient de prezența alterității (la care se raportează permanent) îl pune în comunicare cu ceilalți

Simon spunea că „libertatea – fără de care nu există morală – nu este puterea de a face, ci puterea de a alege”. Libertatea a fost descoperită, definită și redescoperită de-a lungul istoriei, strigătul acestei libertăți traversând, de asemenea, firul istoriei. Este un cuvânt frumos, pe care orice ideologie încearcă să-l importe în patrimoniul personal.

Părintele Dumitru Stăniloae afirma că Dumnezeu Își restrânge atotputernicia Lui în fața libertății omului, iar un teolog occidental vorbește chiar despre o „slăbiciune a lui Dumnezeu în fața libertății persoanelor umane”, slăbiciune care dovedește tocmai atotputernicia și înțelepciunea divină: Dumnezeu nu violentează voința omului.

Artă și meșteșug, ,,scrierea’’, ,,pictarea’’ sau ,,încondeierea’’ cu ceară fierbinte a ouălor de Paşti este o activitate extrem de veche a poporului nostru, care ne încântă şi astăzi prin realizările sale de o inegalabilă frumuseţe. La Moldoviţa, în Bucovina, localitate în care s-a sălăşluit etnia huţulă din timpuri străvechi, această tradiţie este la ea acasă. Ouăle de Paşti  sunt o mărturie că datinile, credinţele şi obiceiurile pascale se integrează elementelor cu deosebită valoare ale culturii spirituale populare fiind cele ce definesc, alături de multe altele, particularităţile etnice ale poporului nostru.

Plutarh afirma, în secolul al-II-lea după Hristos, că „pe faţa pământului veţi vedea cetăţi fără ziduri, fără legi, popoare care nu cunosc scrierea sau întrebuinţarea banilor, dar un popor fără Dumnezeu nu a întâlnit încă nimeni”. Disciplina Istoria şi Filosofia Religiilor studiază evoluţia istorică şi elementele teologice ale principalelor religii ale lumii, într-o evaluare comparativă ce implică capacitatea de analiză şi de sinteză. Altfel spus, o istorie a religiilor prezintă preocuparea omenirii pentru sacru şi toate manifestările acestuia, activităţi pornite de la o realitate revelaţională primordială.