Simon spunea că „libertatea – fără de care nu există morală – nu este puterea de a face, ci puterea de a alege”. Libertatea a fost descoperită, definită și redescoperită de-a lungul istoriei, strigătul acestei libertăți traversând, de asemenea, firul istoriei. Este un cuvânt frumos, pe care orice ideologie încearcă să-l importe în patrimoniul personal.
Părintele Dumitru Stăniloae afirma că Dumnezeu Își restrânge atotputernicia Lui în fața libertății omului, iar un teolog occidental vorbește chiar despre o „slăbiciune a lui Dumnezeu în fața libertății persoanelor umane”, slăbiciune care dovedește tocmai atotputernicia și înțelepciunea divină: Dumnezeu nu violentează voința omului.
Libertatea nu este un dat static, ci trebuie câștigată în fiecare zi, e un dar care se dezvoltă în interior și se răsfrânge în exterior. În societate ne bucurăm de libertate de manifestare până când nu îngrădim libertatea semenului nostru. Putem fi liberi din punct de vedere social, dar în interiorul nostru suntem constrânși de propriile limitări. De aceea, constrângerile exterioare pot fi premise pentru dezvoltarea libertății lăuntrice, după cum cei din temnițele comuniste se simțeau mult mai liberi decât în societate. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că nevoia de a alege între bine și rău este o urmare a căderii în păcat. Tocmai de aceea sfântul nu mai are nevoie să aleagă, pentru că el nu se mai desparte de Dumnezeu, Care este Libertatea Supremă.
Libertatea religioasă și libertatea de conștiință sunt garantate de Constituția României și dezvoltate în Legea Cultelor sau Legea 489 din 2006. Însă spațiul public e un spațiu populat de valori împărtășite de comunitate și nu putem vorbi despre o teorie a vidului ca neutralitate religioasă. Biserica este un spațiu al libertății și e în dialog cu societatea. Doar în Biserică putem găsi libertatea deplină pentru că ea este o însușire a lui Dumnezeu.
Natura libertății e însăși natura umană ca și chip al lui Dumnezeu și presupune posibilitatea exprimării conform propriei voințe. Religia presupune nu doar un crez interior, ci și o mărturisire liberă a credinței. Altfel spus, pentru a avea valoare, orice faptă trebuie să fie făcută în mod liber și conștient. Fiecare are atâta libertate religioasă pe cât are deschidere și dorință de a manifesta din punct de vedere religios ceea ce simte în interior. Libertatea religioasă nu trebuie să se limiteze doar la recunoașterea acestui drept, ci se definește și în măsura capacității noastre de a o valorifica.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că „toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos”. Astfel, nu putem vorbi de libertate fără a vorbi și despre responsabilitate. De multe ori însă, noi nu încercăm să ne aprofundăm libertatea, ci încercăm să ne-o târguim după bunul nostru plac. Uneori, propria libertate ne încurcă și încercăm să scăpăm de ea, încredințând-o unor persoane străine. Ce libertate ai dacă te temi de moarte? De aceea, libertatea vine doar cu Cel care biruiește moartea, Hristos – libertatea absolută.
Libertatea e percepută extrem de diferit și de aceea ea trebuie educată. Pseudolibertatea sau libertinajul reprezintă căderea omului care se sperie de prezența lui Dumnezeu în lume și în viața lui. Acest libertinaj poate fi o camuflare a laxismului moral, iar o libertate care are la bază un protest sau o revoltă nu are cum să fie o libertate adevărată.
Voia lui Dumnezeu nu limitează, nu supune, ci arată că libertatea se manifestă în jertfă, iubire și ascultare. Atunci când S-a Întrupat, Hristos a cerut voie Sfintei Fecioare Maria să-L poarte în pântece și să ia trup omenesc. Așadar, deși poate părea paradoxal, ascultarea (după exemplul Mântuitorului) ne conduce la libertate. Concluzionând, putem spune că libertatea trebuie pusă în mâinile lui Hristos, Cel care ne-a oferit-o și care ne ajută să o dezvoltăm.