„În dialogurile sale cu natura, cu el însuși, Dumitru Bezem își relevă structura colocvială. Interogația incită la confesiune, mai ales că pentru artist a întreba înseamnă a crede. Relația cu spațiul se definește astfel într-o întreită perspectivă: fizică, cromatică, afectivă. Pictând locuri, de fapt le acordă nume; iar numele conțin în sine eternitatea” (Valentin Ciucă).
Născut la 23 octombrie 1947, în localitatea Tarcău, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași în 1972, an în care și debutează la Iași, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Dumitru Bezem este unul dintre cei mai prolifici artiști plastici nemțeni, care s-a remarcat în ultimii ani prin cele mai multe expoziții personale. În anul 2013 a primit cea mai importantă distincție pe care o acordă anual Filiala din Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cea de „Artist plastic al anului 2013”.
Cum l-ar descrie omul Dumitru Bezem pe pictorul Dumitru Bezem?
Prin cultură și prin limbă, pictorul și implicit omul, aparțin unui neam; prin sânge, părinții au fost și ei români de la munte și eu m-am născut tot român. Te naști într-o cultură, într-o limbă căreia îi aparții; apoi intervine mediul natural, priveliștile care te domină cu farmecul și transcendența lor. Deci sunt un simplu român de la munte.
Cum arată lumea ideală pentru dumneavoastră?
Lumea ideală, desigur, nu există în accepțiunea pământească, în imaginarul nostru însă, da. Tatăl meu, ca și mama mea de altfel, a trăit într-o lume marcată de încercările istoriei care au impus opțiunea unei îndârjite căutări a dreptății și echității, opțiunile și atitudinile fiind împinse de muncă și nevoia de echilibru social.
Care este eroul dumneavoastră preferat?
Pentru mine nu există eroi în sensul de supraoameni. Eroi sunt cei care au marcat prin muncă și dăruire „memoria neamului românesc”, de la Ștefan la Luchian, de la Brâncoveanu la Brâncuși, sunt toți cei care au ctitorit și a căror biografie se confundă cu devenirea și cultura neamului.
Cum putem distinge între o lucrare bună și una mai puțin bună? Care ar fi criteriul?
Sinceritatea este primul criteriu. Oricât farmec ar avea o lucrare nu poate fi bună dacă nu-ți „vorbește”, dacă nu îți reține atenția din primul moment. Vizual te poți înșela, dar există experiența, bagajul cultural care poate cerne valorile. Dar nu e nici un păcat dacă uneori există versiuni sau păreri diferite, te poți chiar înșela. Farmecul artei este același, există tendințe, influențe, contingențe care fac diversitatea artei cu atât mai atrăgătoare și captivantă. În general, există o istorie a artei și esteticului asumat prin opera artistică, deci avem un ghid aproape sigur.
De unde vă inspirați pentru creațiile dumneavoastră?
Contactul cu natura, implicit cu arta, mă inspiră și mă determină să-mi aleg motivele. Natura îți înlesnește accesul la înțelegere, la bucuria deplină a trăirilor complexe, te încarcă sufletește și-ți definește caracterul și personalitatea artistică. Astfel poți deveni obiectiv, iar laudele sau bârfele nu-ți vor schimba efortul de precizare stilistică ori responsabilitățile pe plan artistic.
De câte ori reveniți asupra unei opere?
Rareori, lucrez „alla prima”, pe cât este posibil spontan, cu rare reveniri. În schimb pot reveni asupra unui motiv sau asupra unor abordări de natură tehnică. Asta se întâmplă cu precădere în peisaj, natură statică, cum ar fi vetrele sau sobele mele. Florile trăiesc dacă sunt pictate dinamic, putând astfel să transmită întreaga frumusețe a naturii lor. Ele pot chiar configura o anumită filosofie despre lume, o viziune anume a artistului pictor. Pictura directă, cu nerv, nu poate știrbi cu nimic noblețea imaginii. Dar acestea sunt strategii de lucru.
Care sunt tabieturile dumneavoastră din timpul lucrului?
Tabieturi am destule. Trebuie în primul rând să fiu bine dispus; nu pot picta când sunt deprimat. Și nici sub influența unor euforice stări, bahice sau de altă natură. Am nevoie de o minimă luciditate și de multe culori, la care se poate adăuga și o cafea sau un pahar de vin bun.
Care este materialul dumneavoastră preferat?
Tehnica care mă satisface este cea a picturii în ulei, cu pastă abundentă pusă cu șpaclul sau cuțitele de paletă; utilizez și pensulele, mai ales cele care au suferit o minimă uzură în urma lucrului la șevalet.
Care este ultima dumneavoastră lucrare (2014) și ce ne puteți spune despre ea?
Ultima lucrare este un peisaj cu căpițe. Există în aceste imagini o anumită arhitectură, ceva arhaic, fapt ce face ca lucrarea să capete virtuți simbolice, să devină expresia unei atitudini față de lume și față de oamenii de la munte în general.
Care este cea mai importantă calitate pentru un pictor?
Cred că loialitatea față de munca sa, sensibilitatea și umanismul pe care-l poate conține pictura sa. Deci să fie viu.
Când ştiţi că un tablou va avea succes?
Un tablou nu poate trăi fără receptarea sa de către un public anume. Poate interveni și critica, dacă este imparțială. Aici se joacă rezistența, pârghia de echilibru pentru un pictor. Dacă un tablou este apreciat, dincolo de pictor, și de alții, poate fi socotit de succes.
Cum vă ţineţi în frâu orgoliul?
Fără orgoliu, un artist pictor este adesea ignorat. Ponderat, el poate avea capacitatea de a supraviețui și de a se articula lumii artistice moderne.
Ați fost prezent constant cu lucrări în colecțiile de artă din țară, dar și din afara granițelor țării. Cum puteți caracteriza publicul din străinătate în comparație cu cel din România?
Există public cultivat peste tot, atât doar că cei din străinătate, în afară de informație, au și bani. Dar vanitățile artistului sunt aceleași peste tot. Să ne bucurăm cât încă mai există această interacțiune între artă și public, atât timp cât mai putem crea și contempla frumosul.