De multe ori, când băteam mingea pe maidanul primăriei, scăpăm mingea, fără să ne dăm seama, peste gardul bătrânilor ce locuiau în împrejurimi. O întrebare necruţătoare era mereu şi mereu adresată nouă de câte o băbuţă îmbrobodită, ce ieşea la poartă sprijinită într-un băț: „Aşa vă învaţă la şcoală?” Spunea aceste cuvinte cu mult patos, convinsă fiind că orice atitudine necorespunzătoare este bazată pe o înţelegere greşită a regulilor învăţate la şcoală. E curios că nu ne întreba: „Aşa va învaţă acasă?” Dar oricum răspunsul era dinainte ştiut. Singurul scop era acela de a încerca măcar să ne facă să nu-i mai scuturăm prețioșii struguri cu mingea care, de multe ori, zbura parcă dinadins în vița-de-vie.
Am citit într-o carte că bunicii bunicilor noştri, discutând despre nepoţii lor, exclamau: Nu mai e şcoala de altă dată! Mi se pare extrem de ciudat că şi bunicii mei ziceau că nu mai e şcoala de altă dată, referindu-se la şcoala lor, nu la a bunicilor lor.
Astăzi, despre şcoală şi educaţie fiecare are câteva reţete sigure. De multe ori însă, majoritatea concepţiilor par a funcţiona după principiul „scopul scuză mijloacele”. Chiar dacă multă lume e convinsă că „şcoala nu te formează”, mie îmi place să cred că poţi reuşi dacă ai atitudinea corespunzătoare. De mic am fost învăţat că e absolut necesar să mergi la şcoală. Parcă mai ieri primeam răspuns de la educatoarea mea la întrebarea de ce trebuie să merg la şcoală: pentru a ajunge om mare. De fapt, asta e echivalentul unei uriaşe şi vechi înţelepciuni: „Ai carte, ai parte!” Însă se pare că aceast proverb şi-a perdut simţitor din importanță şi din autoritate şi mi-e teamă că nici nu se mai întrebuinţează. Acum, tot omul are carte. Cu partea e ceva mai complicat. Cert e că cine-mparte, parte-şi face.