„Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”
(Matei 25,29)
Cu toții apreciem succesul și ne gândim la persoanele care ajung să îl dobândească sub o anumită formă ca la niște oameni cu totul speciali, radical diferiți de oamenii obișnuiți care muncesc din greu. Și totuși, dacă modul în care percepem noi succesul este greșit?
De cele mai multe ori, considerăm că oamenii de succes își justifică ascensiunea individuală prin tipul de personalitate, stilul de viață și talentele speciale din naștere. Există chiar un fel de tipar întâlnit de foarte multe ori în cărți, filme sau orice fel de materiale motivaționale: eroul se naște în circumstanțe modeste, dar luptă pentru a se impune prin propriul talent și prin virtute. De fapt, aceste explicații personale nu funcționează concret. Orice om preia lucruri de la părinți și așa-numiții „sponsori”. Oamenii de succes sunt beneficiarii unor oportunități extraordinare și ai unor moșteniri culturale care le permit să învețe, să muncească din greu și să profite de mediul în care trăiesc într-un mod inaccesibil altora. Pare intrigantă această definiție a succesului, nu-i așa? Însă vom vedea cât de mult contează unde și când am crescut întrucât cultura căreia îi aparținem și moștenirile provenite de la strămoșii noștri ne modelează tiparele de reușită într-o manieră mult mai profundă decât ne putem noi imagina. O astfel de abordare întânim in cartea lui Malcom Gladwell – Excepționalii, o carte care merită toată atenția.
Cei mai buni studenți beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări
Stejarul cel mai înalt din pădure este cel mai înalt nu doar pentru că s-a dezvoltat din cea mai rezistentă ghindă, ci și pentru că nu au existat alți copaci care să îi blocheze lumina solară, solul din jur era adânc și fertil, niciun iepure nu i-a ronțăit scoarța cât era puiet și niciun pădurar nu l-a tăiat înainte de a ajunge la maturitate. Într-adevăr, oamenii de succes provin din semințe rezistente. Dar știm oare destule despre soarele care i-a încălzit, despre solul în care și-au înfipt rădăcinile și despre iepurii și tăietorii de lemne pe care au avut norocul să îi evite?
Sociologul Robert Merton a fundamentat conceptul numit „efectul Matei”, pornind de la finalul pildei talanților, din capitolul 25 al Evangheliei după Matei. Astfel, în lucrarea „The Matthew Effect in Science”, autorul a analizat ce înseamnă acest efect din punct de vedere sociologic în activitatea științifică. Pe scurt, concluzia a fost că cei mai renumiți cercetători se înscriu în „spirala succeselor” (succesele atrag succese), iar ceilalți cercetători, fără notoritate, se înscriu în „spirala eșecurilor”. Așadar, cei mai renumiți cercetători atrag cele mai multe onoruri și privilegii (au avantaje cumulative), chiar dacă există și alți cercetători cu rezultate științifice cel puțin la nivelul primilor, dar fără notorietatea acestora.
Chiar dacă vorbim de o egalitate de principiu, acest efect se extinde asupra majorității cazurilor din viețile oamenilor când vine vorba despre succes. Cei care au succes sunt cei care au cele mai multe șanse să se bucure de oportunități speciale, care îi duc la și mai multe succese. Bogații sunt cei care se bucură de cele mai mari scutiri de taxe. Cei mai buni studenți sunt cei care beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări. Așadar, succesul poate fi rezultatul a ceea ce sociologii numesc „avantaj cumulativ”. Un om de succes nu pornește la drum ca personaj excepțional, dar pleacă de pe o poziție ceva mai bună și știe să profite de oportunitățile ce îi ies în cale.
Succesul înseamnă cu mult mai mult decât talent
Adesea, succesul înseamnă talent plus pregătire. Însă pe măsură ce sunt examinate carierele oamenilor de succes, se concluzionează că talentul înnăscut este devansat de aportul tot mai mare pe care îl capătă pregătirea individuală. Un studiu arată că, odată ce există abilitatea pentru a intra într-o școală de muzică de vârf, de exemplu, ceea ce îl distinge pe un student de altul sunt zelul și dăruirea cu care exersează. Cei care au ajuns în vârf nu muncesc mai mult decât ceilalți și atât. Ei muncesc mult, mult mai mult.
Cu toții cunoaștem ideea că pentru a obține excelența și pentru a reuși este nevoie de muncă, însă cât anume ar trebui să muncim pentru a obține succesul? Cercetătorii au ajuns chiar la un număr care dă nota excelenței autentice: zece mii de ore. Asta înseamnă o muncă asiduă timp de aproape 10 ani. Acesta este un interval de timp enorm și greu de atins până la vârsta adultă de unul singur. Trebuie să ai în jurul tău oameni care să te încurajeze și să te susțină. Ai nevoie de o stabilitate financiară, care să îți permită să ai un program special pentru a putea avea șansa de a fructifica aceste ore.
Mozzart este celebru pentru faptul că a început să compună muzică de la vârsta de șase ani. Însă după standardele marilor compozitori, lucrările sale timpurii nu sunt cu nimic ieșite din comun. Primul concert considerat de geniu pentru Mozzart a fost compus abia la vârsta de 21 de ani, după mai bine de zece ani în care celebrul muzician a compus concerte. Așadar, exercițiul nu e acel lucru pe care îl faci când ajungi undeva, ci e acel ceva pe care îl faci ca să ajungi undeva.
Beatles și Bill Gates – despre oportunitatea de a studia intens
Iată încă două exemple de succes care vin în sprijinul afirmațiilor făcute mai sus: Beatles și Bill Gates. Membrii formației Beatles lucrau împreună de ceva vreme atunci când și-au făcut apariția în SUA. Timpul scurs între fondarea trupei și cele mai mari realizări artistice ale lor a fost de zece ani. În 1960, pe vremea când erau o trupă de liceeni dornici să se afirme, au fost invitați să cânte la Hamburg, în Germania, de către un patron căruia i-a venit ideea de a aduce trupe rock pentru a cânta în cluburi. Nu erau plătiți bine și nici nu se bucurau de apreciere foarte mare din partea publicului, dar secretul a stat în timpul efectiv în care trupa era obligată să cânte. Ajunseseră să cânte 7 seri pe săptămână, astfel încât în anul 1964 aveau deja la activ aproximativ 1200 de prestații live. Majoritatea trupelor de astăzi nu înregistrează un asemenea număr de spectacole nici măcar în întreaga carieră. Ce a însemnat acest lucru pentru cariera lor ulterioară, știm cu toții.
Al doilea exemplu relevant este cel al lui Bill Gates, care a renunțat la Harvard pentru a pune bazele Microsoft, care va deveni un gigant al lumii software. Aceasta este povestea pe care o cunoaște toată lumea, însă puțini știu cum au stat lucrurile în profunzime. Fiind precoce încă de la o vârstă fragedă, tatăl său (care era un avocat de succes) a hotarât să îl înscrie la o școală particulară, în care a fost lansat (după un an și jumătate de la înscrierea sa) un club de informatică. În această școală din Seattle, numită Lakeside, a fost achiziționat un terminal special, la care aveau acces elevii, în condițiile în care în acel an (1968) majoritatea facultăților nu avea cluburi de informatică. Deci Bill Gates a avut oportunitatea de a învăța să facă programare în timp real, ca elev de clasa a 8-a, în anul 1968. Pe lângă acest club (care era destul de costisitor pentru părinți), Bill Gates a avut acces și la alte companii locale și centre de informatică, în schimbul lucrului la anumite softuri specializate. Astfel, în numai șapte luni, Bill Gates a petrecut aproape 1600 de ore în activitățile de programare. Toate aceste oportunități, alături de multe altele, i-au oferit lui Gates ore suplimentare de practică. În momentul în care a decis să renunțe la Harvard, Bill Gates avea peste 10.000 de ore de practică în programare. Câți tineri din întreaga lume au avut parte de aceste gen de experiență la acel moment? Răspunsul pare evident.
Trebuie să fii îndeajuns de tânăr să înțelegi revoluția, dar nu prea bătrân să o ratezi
Ceea ce îi diferențiază cu adevărat pe acești oameni de excepție nu este talentul lor extraordinar, ci gama extraordinară de oportunități cu care s-au intersectat. Cu toții au avut parte de un anumit gen de oportunitate specială, de care au știut să profite la momentul potrivit. Chiar momentul nașterii poate fi un element ce te poate face să ai parte de succes. Cum anume? Luând un exemplu tot din domeniul informaticii, descoperim că momentul cel mai însemnat din istoria revoluției computerului personal a fost luna ianuarie a anului 1975. Dacă erai prea bătrân în acel an, înseamnă că deja ocupai un post călduț și era destul de greu să faci tranziția la ceva cu totul nou. Dacă ieșisei de ceva vreme de pe băncile facultății, nu-ți permiteai să renunți la beneficiile actualului job în favoarea unui sistem computerizat despre care nu se știa mare lucru. În același timp, nu puteai fi nici prea tânăr. Altfel spus, trebuia să fii îndeajuns de tânăr pentru a înțelege rostul revoluției care bătea la ușă, însă nu prea bătrân să o ratezi. Vorbim despre 20 sau 21 de ani în 1975, deci 1954 sau 1955 ca an al nașterii. Probabil nu este foarte surprinzător faptul că Bill Gates s-a născut la 28 octombrie 1955, iar Steve Jobs la 24 februarie 1955, iar lista poate continua în aceeași manieră.
De multe ori, creăm reguli care împiedică reușita și etichetăm prematur oamenii. Suntem prea impresionați de cei care reușesc și mult prea necruțători cu cei care eșuează. Pentru că ne agățăm de ideea că succesul ține numai de meritul individual și că lumea în care am crescut cu toții nu contează deloc, nu reușit să ne construim propriul succes. Dar am văzut că multe din lucrurile cărora nu le dădeam atenție pot conta, iar asta trebuie să ne facă să devenim și mai atenți. Atenți și muncitori!